Emil

LG G5, telefonul diferit intr-o lume tot mai uniforma a smartphone-urilor

Într-o lume a telefoanelor mobile în care se tinde spre o uniformizare a designurilor, practic toate ultimele apariții încercând mai mult sau mai puțin să copieze iPhone X, LG face încă notă discordantă cu telefoanele sale. LG G5, de exemplu, chiar dacă se apropie vertiginos de 2 ani de la lansare, continuă să câștige adepți tocmai caracteristicilor sale ”diferite” și tot mai greu de găsit într-o piață a smartphone-urilor uniformizată.

Telefonul LG G5 se remarcă prin design-ul original, prin sistemul său modular și prin camere, printre multe altele.

Mai întâi, să vedem principalele specificații:

Dimensiuni: 149.4x73.9x7.7 mm

Greutate: 159 grame

Display: IPS Quantum Display 5,3 inchi

Rezoluție: 2560 x 1440 pixeli (554 ppp)

Procesor: Snapdragon 820

Memorie RAM: 4 GB DDR4

Memorie internă: 32 GB

Camera principală duală: 16 MP (f/1.8) / 8 MP (f/2.4)

Cameră secundară: 8 MP

Baterie: 2800 mAh

Extra: cititor amprentă

Încărcare: USB tip C 3.1

La capitolul originalitate, LG G5 punctează prin sistemul modular. Printr-un buton poziționat în stânga jos poți să deschizi slotul ce integrează acumulatorul terminalului partea de la bază cu portul USB type-C și difuzorul său. În spațiul creat poți veni cu module separate: unul ce integrează o baterie suplimentară controale fizice dedicate pentru camera foto și video, cu rotiță de scroll pentru zoom, alt modul conceput alături de Bang&Olufsen ce aduce o audiție imersivă. Practic, spre deosebire de majoritatea smartphone-urilor din ultimii ani, la LG G5 poți scoate bateria și, la nevoie, o poți schimba foarte ușor.

Un alt aspect important la LG G5 este că, spre deosebire de modelele anterioare, a abandonat ideea butoanelor de reglare a volumului de pe spatele telefonului, acestea revenind pe lateralul smartphone-ului, în partea stângă. Pe spate, însă, LG G5 are un cititor de amprentă 2 în 1, care e și buton de Power.

Partea superioară este ușor înclinată, la bază se află logo-ul LG ce ajută într-o orientare rapidă a smartphone-ului în poziția corectă. Carcasa pare a fi fabricată din 2 bucăți metalice, capacul spate marginile laterale ce înglobează și display-ul de 5.3 inch.

Camera este alt capitol la care LG vrea să se diferențieze de competitorii săi. LG G5 are un ansamblu de două camere pentru camera principală: senzor crop de 16 Megapixeli și senzor wide de 8 Megapixeli, de aici un plus de polivalență față de alte telefoane Android din categoria high-end. Printr-un control dedicat din interfața camerei foto și video alegi un unghi mai larg sau mai îngust de fotografiere sau filmare, în funcție de subiectul ales.

  • Love
  • Save
    Add a blog to Bloglovin’
    Enter the full blog address (e.g. https://www.fashionsquad.com)
    We're working on your request. This will take just a minute...